BEL-AMI -vazut de Michaela Platon

Am vizionat azi ultima ecranizare a celebrului roman semnat de Guy de Maupassant si am constatat ca Robert Pattinson mi-a mai confirmat inca o data asteptarile , dupa rolul sau bun din Water for Elephants. Contrar multor pareri care nu ii erau favorabile dupa partitura din franciza Twilight, Robert demonstreaza ca poate sustine roluri de substanta, ca este credibil ca personaj negativ, desi – am vaga impresie ca regizorul ii indulceste putin caracterul! In aceasta versiune tanarul Georges Duroy este un produs al femeilor din viata lui, rolul de amant fiind o calatorie initiatica in lumea masinatiunilor, santajului, lipsei de scrupule. Pt ca initial el nu arata a fi constient de puterea lui de seductie, este sincer, tandru ( chiar si cu prostituata careia ii aranjeaza delicat suvitele ravasite).
Felul in care isi aranjeaza viata manipuland femeile si sentimentele lor , vine din lectiile pe care ele insele le servesc adoratului, inzestrandu-l cu din ce in ce mai multa influenta si putere si deposedandu-l incet incet de tot ce putea fi onorabil, bun, de remarcat la un caracter. Georges este un “pervertit” la putere, un personaj care involueaza dramatic, arma sa cea mai puternica nefiind alta decat seductia. In fapt cred ca este un simplu arivist care nu evolueaza catre un epicurean al seductiei , poate si pt faptul ca era un simplu soldat fara multa educatie.Ascensiunea sa sociala devine cu atat mai uluitoare, cu cat originea sa umila nu este dublata de altceva decat de un oportunism feroce.
Si daca la inceputul povestii Bel- Ami iti este simpatic, personajul care ajunge in final este detestabil….si asta inseamna ca actorul si-a facut datoria iar regizorul a avut o viziune care a dus pana la capat firul lui Maupassant, alegand insa o alta lumina in care sa il puna pe Georges Duroy. Chiar si schimbarea numelui in du Roy de Cantel nu ii este atributa in film, si asta fiind tot o idée a uneia dintre femeile din viata lui.
Faptul ca infatuarea ii ia mintile si isi supraevalueaza influenta- asta aducandu-l in pragul pierderii a tot ce obtinuse- este o scapare pe care o alta fapta abominabila o poate redresa: se casatoreste prin santaj si seductie cu fata fostei sale amante si a patronului ziarului la care era editorialist.
Si nu pot sa nu remarc faptul ca la vremea aceea presa darama guverne, punea ministri si era in cardasie cu ei la castig, minciuna si praduiala.
Pt ca si atunci politicienii erau doar oameni dornici de inavutire si nu slujbasi ai poporului.
Partiturile feminine sunt si ele puncte forte ale filmului, Uma Thurman si Christina Ricci aducand nu doar frumusete si gratie , dar si un joc de calitate, demn de numele lor de actrite. Personal nu ma satur sa o vad pe Kristin Scott Thomas, la fiecare rol alta, pastrandu-si insa delicatetea, fragilitatea si frumusetea care radiaza din interior , cu care ne-a coplesit in Pacientul englez.

Ceva bun de la viata- vazut de Michaela Platon

Am urmarit cu interes filmul pentru ca scenariul promitea apriori. Orice subiect care implica copii de la orfelinatele din Romania, mita, trafic de influenta, politica si coruptie, proxenetism si …aventura, este in masura sa te capteze. Asta e si motivul pt care la Hollywoodul din ce in ce mai secatuit de idei si scenarii magnifice, astfel de subiecte devin tot mai tentante. Filmul asta insa s-a facut in Romania , nu in Cetatea filmului American, si are si toate calitatile si toate micile derapaje ale unor prejudecati , teme , simboluri carora inca le mai suntem tributari.
M-a impresionat deosebit de placut jocul celor 4 debutanti din rolurile principale- Corneliu Ulici si Dragos Dumitru, Anastasia Dumitrescu si Adelaida Perjoiu, carora Dan Pita a avut inspiratia de a le incredinta partiturile personajelor centrale- Mateo, Ginel, Gina si Carolina. Figuri credibile, joc natural, cadenta a dialogurilor si mimicii bine dozata, imagine pictural filtrata, metafore cat sa nu devina un obstacol care sa obtureze mesajul, lait- motive sonore, imagistice si de abordare, rotunjime …….un film bun, pe care ni-l dorim in festivalurile europene.Nu spunea cineva ca din nici un festival care se respecta nu pot lipsi romanii, iar atunci cand apar –nu trec neobservati?
Sunt convinsa ca filmul CEVA BUN DE LA VIATA nu va trece neobservat. Are si tentatiile si profunzimile pe care le apreciaza un avizat, dar si candoarea si adevarurile de viata pe care le simte aproape un simplu spectator. Are si dimensiunea aproape filozofica a ceea ce reprezinta BINELE ( suprem sau personal) , RAUL ( individual sau de sistem) , DRAGOSTEA, POSESIA, NIMICNICIA, TRADAREA, dar si VISUL ( transcendental sau ca anamneza )
Si in plus nu se foloseste de sex, limbaj trivial, de imagini socante …are o distinctie, o “clasa”, care este deasupra artificiilor astora facile de captare a interesului. Nu este un film dur decat implicit, dar nu este nici romantat.Pur si simplu cred ca “lumina”in care ales Dan Pita sa redea povestea nu este una frusta, directa, izbitoare… .Cred ca si-a dorit un film sincer, care sa te” agate” prin valoarea lui intrinseca, si nu prin flik flakuri stilistice…
Si asta pt ca-pana la urma este vorba de o calatorie initiatica , de calatoria vietii, ca o aventura in care scrii si nu prea regulile, in care accepti sau nu sa te conformezi unor cutume. Pana in final este explicit faptul ca exista liberul arbitru si depinde doar de tine daca alegi sa o iei pe un drum sau pe altul…
Filmul are in opinia mea doua scene extreme : una de un grotesc absolut ( cand in adevarat stil mafiot se strang”cotizatiile”pt partid- parandaraturile si mitele pe care le dau ocrotitii puterii ) si alta de un tragism inimaginabil ( cand Mateo si Ginel- crescuti la orfelinat -canta cu jale o oda inchinata mamei care i-a crescut si careia, dincolo de mormant, ar vrea in semn de recunostinta sa ii sarute mainile…)
In rest constructia lui Dan Pita jongleaza cu toate atributele unui film de calitate, vehiculand totusi cam prea obsesiv un vis( care intre timp , aflandu-ne in recesiune mondiala - nici nu mai e actual ): AMERICA